miercuri, 24 martie 2010

Aral



Ati vazut vreodata ceva mai antagonic, mai nepotrivit si mai discrepant ? Un barcaz in mijlocul desertului, undeva, intr-un univers anacronic.
Fiindca ce s-a-ntamplat acolo este, intr-adevar, inefabil: la sfarsitul anilor '50 si inceputul anilor '60, diriguitorii de la Moscova ai Marelui Urs au decis urmarirea constituirii unui cvasi-monopol in ceea ce priveste bumbacul, alegand si impunand vastele stepe ale Asiei Centrale ca loc pentru mono-cultivarea acestei plante.
Ratiunile care au stat la baza acestei decizii au fost atat de ordin economic, cat si social: dezvoltarea industriala extrem si excesiv de rapida din perioada administratiei lui Stalin (1924-1953) au transformat Uniunea Sovietica dintr-un stat inapoiat si preponderent agrar intr-una din tarile puternic industrializate ale lumii, iar cel de-al II-lea Razboi Mondial, in pofida distrugerilor aduse URSS din primii ani, au confirmat Uniunea ca cel de-al doilea centru al lumii bi-polare a secolului XX, cu statut de super-putere.
In pofida acestor succese reale (in anii '50 si '60 ai secolului XX Uniunea Sovietica ajunsese si chiar intrecuse economiile occidentale), grosul intreprinderilor industriale si cea mai mare parte a fortei de munca era concentrata in partea europeana a tarii, la vest de Muntii Urali.
Astfel, vaste teritorii din Asia Centrala si Orientul Indepartat ramaneau virtual neexploatate, atat din punct de vedere economic, cat si al fortei de munca potentiale, deloc de neglijat ca numar, dar care suferea acut de pe urma lipsei posibilitatii de dezvoltare.
S-au luat asadar decizii importante, in perioada sus-amintita, de optimizare si industrializare a celorlalte parti ale tarii, cu precadere a tarilor membre ale Uniunii din Asia Centrala si mai apoi prin exploatarea terenurilor siberiene, odata cu descoperirea imenselor resurse minerale si petrolifere.
Una din masurile luate de organele puterii centrale a fost stramutarea unor segmente importante ale populatiei in Asia Centrala, mai ales de origine rusa. Aceasta masura servea unui scop dublu, pe de-o parte ea vizand specializarea si instruirea populatiilor autohtone in diferite ramuri economice, si pe cealalta parte, colonizarea treptata a teritoriilor populatiilor nerusofone.
O alta masura, cea la care ne referim, a fost cea a cultivarii extinse a bumbacului, pe terenurile aride dintre Urali si stepele Asiei Centrale, pe teritoriile vestice ale Kazahstanului si Uzbekistanului.
In vederea obtinerii apei necesare sustenabilitatii acestor imense campuri de bumbac, s-a decis stramutarea cursurilor celor mai mari doua rauri din zona, Amudaria si Sirdaria, ale caror ape au fost folosite pentru irigatii cu ajutorul retelelor de canale care au fost construite.
Din nefericire, acest lucru a insemnat condamnarea la moarte a celui mai mare lac continental din lume, dupa Marea Caspica: Marea Aral.
Aceasta era alimentata de cele doua rauri care au fost deviate, si in lipsa acestora, procesul de vaporizare si de salinizare a capatat accente si viteze dramatice: in decurs de mai putin de un sfert de secol, Marea Aral a devenit scena celui mai mare dezastru ecologic din istorie, iar in locul luciului apei, imagini ca cea de mai sus sint comune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu