These are the days of our lives

In cateva zile, despre combinatia specifica a cifrelor 0, 1 si 2 se va vorbi la timpul trecut; ne vom schimba agendele, mama va da jos calendarul religios pentru a-l inlocui cu altul copy-paste pe 2011, vom face noi planuri, vom inlocui proiecte pe care forte exterioare le-au trecut din sfera realizabilului in cel al science-fiction-ului, iar cei mai curajosi vor face, invariabil, bilantul celor 365 de batalii.
E remarcabil cat de repede trece totul, cat de mult simtim propriul nostru soi de relativitate...

2010...in plan propriu, inca un an bun, dupa standardele multora, caldut, dupa al meu, datorita franei de mana inca trasa cu care imi conduc destinul. Am reusit sa imi cumpar primul meu apartament, lucru care pentru societatea in care traiesc se apropie, probabil, ca realizare, de ceea ce a dat omenirii un anume domn Zuckerberg. Am reusit sa imbunatatesc felul in care imi tratez profesia, si sa devin mai responsabil pentru actiunile mele, din pacate tot doar la nivel profesional.
Am vazut si strabatut Apusenii, am mancat cele mai bune scoici in Barcelonetta, am avut sansa sa cunosc niste oameni care au depasit niste borne pe care le vizez si eu...
Am cunoscut-o pe Alexandra, la sapte ani dupa ce am iubit-o, si am fost in stare s-o stiu trecuta.
Am redescoperit "Stairway to Heaven" si mirosul de zapada pe cer de Orion.
Am avut o vara plina de miracole muzicale, precum prezenta celor-nu-doar-4-grei la Sonisphere, a fenomenului Serj Tankian la Sibiu si a Fecioarei de Fier la Cluj, ca avanpremiera personala a experientei Apusene.
Acum, in prag de Schimbare, ultimul suflu al acestui an il voi folosi pentru a ajunge la una din minunile vechii Hanse, la Riga, pentru devenirea pururei opere a largirii orizonturilor.

Se putea mai mult ? Fireste.
Cu siguranta era mai bine sa ascult mai mult gurile care rosteau de bine si inimile care bateau in directii nedorite datorita actiunilor mele.
Cu siguranta reprezentatiile trompetiste insotind fanfaronade nu si-au putut dovedi plus-valoarea, ba dimpotriva.
Desigur, lipsa de substanta a fost un efect nedorit al hotararii mele de a nu lasa pe NIMENI inauntru. Multe vorbe in detrimentul actiunilor.

Dar parti goale au fost in paharele tuturor, imi pare...tara asta putea avea o soarta mai buna, si Boc putea sa nu fie PM, sau Marele Chior sa fie chior doar la chip.
Copiii nostri din Afganistan puteau sa nu moara ducand razboaiele altora, Cavani putea sa nu nimereasca poarta Stelei, iar noi puteam sa ne respectam mai mult.
Animalele puteau sa fie ajutate, oamenii puteau fi mai demni, iar disperarea noastra putea fi canalizata spre ceva mult mai constructiv decat constructia de biserici care vor ramane goale, in timp ce saracii nostri se sting in frigul ratiunii.

...si putem continua la nesfarsit, precum in timpul real, cu suvoiul continuu de pahare pline si goale. Adio, 2010, un an...si atat, pe care l-am trecut TRAIND.

The Ghost in the Machine